miercuri, 22 septembrie 2010

Ion Iliescu isi lanseaza, joi, o carte, la Ploiesti

Lansare de carte,

Ion Iliescu –"România şi Lumea la confluenţa secolelor XX şi XXI"

Preşedintele de onoare al PSD, dl. Ion Iliescu, se va afla joi, 23 septembrie 2010 la Ploieşti, pentru lansarea volumului "România şi Lumea la confluenţa secolelor XX şi XXI", la Editura Tehnica.Evenimentul va avea loc în Sala “Europa” a Consiliului Judeţean Prahova, începând cu ora 11.00, în prezenţa preşedintelui de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, a preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma şi a directorului Editurii Tehnica, Roman Chirilă.

Ora 13.00 – întâlnire cu Biroul Permanent PSD Prahova şi declaraţii de

presă, la sediul PSD Prahova

marți, 21 septembrie 2010

THE ONE in 3 D


Revista THE ONE a Andreei Esca va realiza o premiera pentru revistele de divertisment de pe piata romaneasca. Acesta va scoate un numar in care pictorialul de pe coperta si fotografiile din interior vor fi in format 3 D. Cititorii editiei de octombrie a revistei The ONE vor primi odata cu revista si ochelarii speciali cu ajutorul carora sa poata admira pictorialele in toata splendoarea lor. Personal sunt foarte curioasa sa vad acest numar de colectie al revistei, dar nu pot sa nu remarc faptul ca un astfel de proiect necesita destul de multi bani. Intrebarea este daca va fi profitabil sau este doar un moft, deoarece astfel de reviste, din pacate, zac saptamani de zile pe tarabe, cei mai multi romani abia avand bani sa-si cumpere un ziar....
As avea o sugestie pentru redactia revistei, precum si pentru cei care scriu la alte publicatii de acest gen: realizati articole si despre alte femei inafara de cele pe care ne-am saturat sa le vedem peste tot: Mihaela Radulescu, Andreea Marin, Andreea Raicu, vechea blonda a lui Bote, noua blonda a lui Bote etc. Sunt deja excesiv de mediatizate !!!! Monica Barladeanu parca nu a fost mediatizata atat de des. Si, spre deosebire de alte vedete, mi se pare simpatica...

Caramitru, reales presedinte UNITER


Ion Caramitru, directorul Teatrului Naţional Bucureşti, a fost reales, luni, în funcţia de preşedinte al Uniunii Teatrale din România (UNITER), în urma votului Adunării Generale a instituţiei, informează un comunicat.
Adunarea Generală de Dare de Seamă şi de Alegeri UNITER a avut loc luni, la sala ArCuB.
În urma votului Adunării Generale, Ion Caramitru a fost reales în funcţia de preşedinte, iar Aura Corbeanu, în funcţia de vicepreşedinte.
Noul Senat UNITER, votat şi ales pentru perioada 2010 - 2014, este format din Ion Caramitru, preşedinte, Aura Corbeanu, vicepreşedinte, Emil Boroghină, Virginea Mirea, Ilinca Tomoroveanu, Ozana Oancea, Ana Ciontea, Miklos Bacs, Eusebiu Ştefănescu, Adi Carauleanu (membru supleant), Alexandru Tocilescu, Tompa Gabor, Bocsardi Laszlo (membru supleant), Mihai Mădescu, Dragoş Buhagiar, Puiu Antemir (membru supleant), Marina Constantinescu, Alice Georgescu şi Florica Ichim.

De asemenea, au fost votaţi ca membri ai Comisiei de Cenzori Nina Brumuşilă, Crina Mureşan şi Dana Varlaam.

Ion Caramitru este şi directorul Teatrului Naţional Bucureşti şi a fost ministru al Culturii în perioada 1996 - 2000.
Născut în 1942, într-o familie de aromâni, Caramitru a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică în 1964, când a şi debutat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, în "Eminescu", de Mircea Ştefănescu. A fost actor şi regizor la Teatrul Bulandra, al cărui directorat l-a deţinut în perioada 1990 - 1993. A debutat pe marele ecran în filmul "Comoara din Vadul Vechi", de Victor Iliu, în 1963, iar ulterior a deţinut roluri principale în peste 40 de pelicule. A interpretat peste 60 de roluri importante din dramaturgia românească şi universală, în ţară şi în străinătate.
Ion Caramitru a fost decorat de regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi Irlandei de Nord cu titlul de Ofiţer de Onoare al Ordinului Imperiului Britanic, pentru activitatea culturală româno-britanică desfăşurată de acesta.

sâmbătă, 18 septembrie 2010

A venit pitipoanca de SUA. Si ce daca ?

Toata presa parca a innebunit. A venit Pamela Anderson in Romania sa participe la o petrecere cu
" iepurasi " . Cu un corp afectat serios de trecerea timpului, cu o fata obosita si ridata, tipa este doar o umbra a manechinului de odinioara. De ce oare nimeni nu a comentat insa acest aspect ? Biletele la spectacol au avut preturi exorbitante, de pana la 1000 de euro. Iar cineva s-a intrebat, pe buna dreptate :" Dar ce face, frate de banii astia? Nu sunt cam multi? " Totusi, multe pitipoance si pitiponci de bani gata i-au aruncat ca sa povesteasca apoi ca au vazut-o pe "vedeta". Asta in timp ce biletul cel mai scump la concertul solistei Jennifer Rush, in Romania este numai 250 de lei. Caci, deh, artista doar canta ! Din pacate, astea sunt timpurile pe care le traim : cine se dezbraca si pozeaza cat mai vulgar castiga mult mai bine decat cel care are are talent.

joi, 16 septembrie 2010

marți, 14 septembrie 2010

Proconsul la Doroftei Pub


Vesti bune pentru iubitorii muzicii romanesti de calitate din Ploiesti : reincep concertele organizate la Doroftei PUB din Ploiesti. Maine, 15 septembrie, publicul ii poate asculta live , de la 21,15 pe cei de la Proconsul. Nu uitati, insa, sa faceti rezervari, de obicei localul este supraaglomerat cu aceste ocazii.
Mie imi plac foarte mult si consider ca melodia lor, "Cerul", ramane una dintre cele mai bune melodii romanesti din toate timpurile.

O ploiesteancă de 15 ani la un pas de titlul “Miss World Romania 2010”




COMUNICAT DE PRESA

După un cantonament de o săptămână la Braşov şi pe Valea Prahovei, duminică, 12 septembrie s-a incheiat finala Miss World Romania 2010. Pentru câteva zile oraşul Buşteni a devenit capitala frumuseţii, treizeci şi două de tinere cu vârsta cuprinsă între 14 si 25 ani din diferite zone ale ţării au concurat pentru titlul Miss World Romania 2010.

Evenimentul a debutat la Braşov lunea trecuta cu Festivalul tinerilor designeri, in cadrul căruia şi-au prezentat ultimele colecţii unsprezece tineri designeri printre care şi Eva Neagoe (Ploieşti). Joi, 9 septembrie a avut loc Balul Rotary la Cazinoul din Sinaia, unde finalistele au prezentat colectiile de diploma ale designerilor debutanţi. Sâmbătă, 11 septembrie, la Buşteni a avut loc spectacolul de gala Miss World Romania, gazduit de Castelul Cantacuzino, aflat de anul acesta in circuitul turistic. Participantele au prezentat colecţiile tinerilor designeri: Cristina Radu, Lavinia Negrilă, Oana Seran, Daniela Tănase, Cristina Breteanu, Eva Neagoe şi lenjerie Piera.

Pe tot parcursul cantonamentului au avut loc interviuri cu fiecare concurentă, şedinţe foto în diferite locaţii, realizate de fotograful fashion Mircea Netea, cu contribuţia designerilor şi make-up artistului Alex Rădulescu.

Juriul format din specialisti în domeniu cum ar fi Alin Gălăţescu (critic de moda), Toni Dinca (manager One Models), Gerhard Parzutka von Lipinski(Polonia), Marius Seceleanu (Manager Platinum Agency), etc au decis:

Miss World Romania- Lavina Postolache, Pitesti, 21 ani ( poza 1 )
Locul 2 Maria Cristina Bisoceanu, Ploiesti, 15 ani (Agenţia Estetique) ( poza 2 )
Locul 3 Madalina Corduneanu, Iasi, 17 ani
Miss Supranational Denisia Parlea, 20 ani, Gheorgheni, jud Harghita
Miss Globe Sonia Moldovan, 20 ani, Bistrita, jud Bistrita Nasaud
Miss Tourism Queen International, Raluca Bidian, Zalau, jud Salaj
Miss Intercontinental Alina Clapa, 26 ani, Cluj Napoca, jud Cluj

Premiul special oferit de Make-up artistul Alex Radulescu, un curs de make-up timp de un an de zile a fost oferit ploiestencei Alexandra Berciu ( poza 3 ) si ea model al agenţiei Estetique. MISS WORLD EDITIA JUBLIARĂ CU NR. 60 în 2010, va avea loc timp de o lună, începând cu 01 octombrie în staţiunea tropicală Sanya din China. Câstigătoarea Miss World va primi drept premiu 100.000 dolari.

Nu stiu ce parere aveti voi, dar mie nu mi se pare ca domnisoara de pe locul I ar fi extraordinar de frumoasa. Cred ca avem romance si mai frumoase...Totusi, ii urez succes in China.