O puştoaică interpreta astăzi, pe un post de televiziune, melodia Laurei Stoica intitulată „Cartierul cântă rock”. Era îmbrăcată într-un costum de piele şi avea şi unele gesturi ale regretatei soliste. I-am admirat vocea, dar Laura rămâne unică în istoria muzicii noastre.
Am cunoscut-o pe Laura Stoica. I-am luat un interviu cu vreun an şi ceva înainte de a muri în tragicul accident. Am contactat-o şi ne-am întâlnit în cabina ei de la Teatrul „Toma Caragiu”, unde revenise, după mulţi ani, pentru a juca în spectacolul „Călători în voia sorţii”. M-a impresionat foarte plăcut. O fată frumoasă, modestă, veselă, deschisă. Era foarte încântată să joace din nou la teatrul de revistă din Ploieşti şi îşi dorea să fie cooptată şi în proiectele viitoare ale instituţiei. Am rugat-o să îmi spună ce amintiri care o leagă de acest oraş. Mi-a povestit că aici jucase în decembrie 1989. Revoluţia abia începuse, iar actorii aflaseră de ceea ce se întâmplă la Timişoara. Ştiau că acolo mor oameni şi că revoltele se extind şi în alte zone ale ţării. Dar atât ea, cât şi ceilalţi colegi de scenă au continuat să cânte, să ducă spectacolul mai departe, fără ca publicul să ghicească ce tristeţe era în sufletele lor.
Acum când suntem invadaţi de vedete de carton, de „simone senzuale” care sunt promovate doar fiindcă se dezbracă, merită să ne amintim din când în când de adevăratele noastre valori...
