miercuri, 29 decembrie 2010
marți, 28 decembrie 2010
Roboti in loc de profesori
miercuri, 22 decembrie 2010
Zapada
marți, 14 decembrie 2010
Interviu Marius Manole
luni, 13 decembrie 2010
sâmbătă, 11 decembrie 2010
Miss Universitas 2010 , aleasa la Ploiesti
joi, 9 decembrie 2010
„MISS UNIVERSITAS” EDITIA XX, 2010
FESTIVALUL NAŢIONAL STUDENŢESC
Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret prin Casa de Cultură a Studenţilor din Ploieşti organizează în perioada 8 - 10 decembrie 2010 , Festivalul Naţional Studenţesc „MISS UNIVERSITAS”, ediţia XX, eveniment ce se va desfăşura în sala de spectacole a Casei de Cultură a Studenţilor Ploieşti. Fiecare Casa de Cultură a Studenţilor din ţară este invitată să participe cu un număr maxim de 3 reprezentante. Centrele universitare care au confirmat prezenţa la eveniment sunt: Braşov, Bucureşti, Alba Iulia, Iaşi, Sibiu, Târgu Mureş, Cluj Napoca şi Ploieşti, Pitesti.
Probele de concurs vor fi: costum de baie, ţinută de zi şi ţinută de seară. Ţinutele de seară şi de zi vor fi asigurate de tineri designeri şi sponsori, iar machiajul şi coafura vor fi asigurate de specialişti în domeniu. Condiţii de participare:- aspect fizic plăcut, înălţime minim 1,70, sa se încadreze în jurul următoarelor dimensiuni –bust 90/talie 60/ sold 90.Se acordă: - Locul I (MISS UNIVERSITAS 2010), Locul II, Locul III, Premiul de popularitate, Premiul presei, Premii din partea sponsorilor, Miss Fotogenie, Miss Bikini. Spectacolul concurs va avea loc joi, 9 decembrie 2010, începând cu ora 18:30 în sala de spectacole a Casei de Cultură a Studenţilor Ploieşti.
vineri, 3 decembrie 2010
Primaria Municipiului Ploieşti , Casa de Cultura “I.L.Caragiale”
GHETUŢA CU CADOURI
4. Trupa “Twety”a Grădiniţei “Dumbrava minunată” – coordonator Rodica Ion, Popescu Tioara
5. Clubul sportiv Petrolul Ploiesti – secţia de gimnastică ritmică – coordonator prof. Doina Olaru
marți, 30 noiembrie 2010
Nu pierdeti evenimentele HBO
Alexadru Solomon a realizat mai multe documentare, printre care si cel despre Europa Libera, intitulat Razboi pe calea undelor
Pe 6 decembrie incepe serialul "In deriva", ce are in distributie mai multi actori importanti, printre care Marcel Iures.
sâmbătă, 27 noiembrie 2010
Concerte de jazz la Ploiesti
Primaria Municipiului Ploiesti impreuna cu Teatrul Toma Caragiu programeaza in perioada 29 noiembrie - 3 decembrie a.c. cu ocazia Zilei Nationale a Romaniei, proiectul international de jazz Mari jazzmani romani din diaspora.Acest proiect, care isi propune prin mijloacele specifice muzicii de mare calitate sa omagieze excelenta romaneasca de pe alte meridiane, va aduce in prim-planul exigentului public ploiestean cele mai proeminente figuri ale jazzului romanesc din diaspora: pianistul american Lucian Ban si saxofonistul Nicolas Simion din Germania.
Luni 29 noiembrie, de la ora 19.30 la sala Teatrului Toma Caragiu Ploiesti va fi prezentat proiectul de jazz ELEVATION in interpretarea redutabilului qvartet compus din :
Abraham Burton – saxofon tenor Lucian Ban – pian
Brad Jones – bass Eric McPherson – baterie
Vineri, 03 decembrie de la ora 19.30 la Teatrul Toma Caragiu va avea loc incendiarul recital NICOLAS SIMION GROUP TRANSYLVANIAN JAZZ . Acest qvintet reprezinta in fapt un proiect international, aducandu-i impreuna pe cinci muzicieni din trei tari diferite respectiv : Nicolas Simion – saxofon (Germania) Norbert Scholly – chitara (Germania)
Chris Dahlgren- bas (SUA) Alan Jones- baterie (SUA)
si mai ales fabulosul acordeonist italian Fausto Beccalossi, partenerul de scena nedespartit al marelui chitarist american Al Di Meola.
Organizatorul si prezentatorul manifestarii este Directorul teatrului Toma Caragiu, Lucian Sabados. Organizatorii spera ca prin aceasta inedita dar rafinata modalitate de a sarbatori Ziua noastra Nationala sa completeze seria numeroaselor manifestari culturale dedicate acestei sarbatori a spiritului romanesc.
Biletele se gasesc la Agentia Teatrala. Pretul biletelor este de 25lei - 1 spectacol sau 40 lei - 2 spectacole. Studentii, elevii si pensionarii beneficiaza de reducere, in acest caz pretul biletelor este de 15 lei - 1 spectacol sau 22 lei - 2 spectacole.
In numele organizatorilor,
Lucian Sabados,
Director General
joi, 18 noiembrie 2010
Sinucigasul
M-am numarat printre spectatorii de luni seara de la Casa de Cultura a Sindicatelor Ploiesti, unde s-a jucat piesa “Sinucigasul” lui Nikolai Erdman, în regia lui Felix Alexa şi cu Dan Puric în rolul principal. Nu am mai vazut de mult sala arhiplina. Biletele se epuizasera cu 2 saptamani in urma, in loja se adusesera scaune, deoarece locurile nu erau suficiente. Spectacolul – unul de exceptie, asa cum era de asteptat. Dan Puric a fost foarte convingator in rolul lui Podsekalnikov, dar am ramas mai impresionata de prestatia lui Marius Manole - pe care l-am vazut pentru prima data pe scena. In opinia mea, acesta ar merita un premiu de interpretare pentru modul in care a intruchipat personajul postasului. Iar una dintre replicile lui este de neuitat: “ In socialism nu vor mai fi femei si barbati, ci numai mase!”.
Scenografia a completat perfect prestatia artistica a protagonistilor si regia. Pe intreaga scena erau montate aproximativ 20 de usi, pe care intrau si ieseau actorii, deasupra fiecareia fiind cate un ceas luminat, muzica instrumentala amplifica starea de neliniste si de panica in momentele-cheie ale piesei. In concluzie, merita sa urmariti un spectacol de exceptie si sa meditati la mesajele ei, la strigatul disperat al cetateanului ignorat de stat si care nu mai are solutii pentru supravietuire. Situatie in care se afla, din pacate, si multi conationali ai nostri.
duminică, 14 noiembrie 2010
Au fost alese melodiile care intra in finala nationala Eurovision 2011
Comp. Marian Ionescu
2. HOTEL FM - "Change" - 97p
Comp. Gabriel Băruţă
3. LAURENTIU CAZAN - "We Can Change the World" - 90p
Comp. Laurenţiu Cazan
4. BOGDAN DIMA - "Bang Bang" - 89p
Comp. Mihai Alexandru
5. ELENA LETICIA MOISESCU - "Dreaming of You" - 89p
Comp. Play and Win
6. DAN HELCIUG - "My Facebook Girl" - 89p
Comp. Dan Helciug
7. DRAGOŞ CHIRCU + ANTHONY IKWUAGWU UCHENNA - "Open Your Eyes" - 89p
Comp. Cristian Faur
8. JAKAB NOEMI, MICIU ELENA, STAMILOIU CRISTINA - "Take Me Down" - 86p
Comp. Berehoi Alexandru, Sergiu Gelu Ene
9. BLAXY GIRLS - "It's So Fine" - 83p
Comp. Costi Ioniţă
10. ADRIAN CRISTESCU - "One by One" - 82p
Comp. Adrian Cristescu
11. DALMA KOVACS - "Song for Him" - 82p
Comp. Liviu Elekes
12. SILVIA ŞTEFĂNESCU - "I Can't Breathe Without You" - 81p
Comp. Elvin Dandel
13. CLAUDIA PAVEL - "I Want U to Want Me" - 80p
Comp. Andrei Filip, Johan Kjell Fransson, Pontus Mats Assarsson, Mikael Tim Larsson, Tobias Lundgren Lars
vineri, 12 noiembrie 2010
Cio Cio San
luni, 8 noiembrie 2010
Soc:exista si dreptate in Romania
joi, 4 noiembrie 2010
Povestea din Natural born killers - realitate in Romania!
Mai tineti minte filmul NATURAL BORN KILLERS, in care doi criminali devin staruri TV ?
miercuri, 3 noiembrie 2010
El Negro - concert la Retro Caffe Ploiesti
IN DERIVA - PRIMUL SERIAL REALIZAT DE HBO SI PRODUS IN ROMANIA, VA INCEPE SA FIE DIFUZAT DE MOS NICOLAE
După o serie de documentare originale foarte bine primite de public și critică, HBO Central Europe produce integral în România un prim serial de ficțiune, în care rolul principal va fi interpretat de unul dintre cei mai renumiţi actori români, Marcel Iureş.
Serialul se concentrează pe una dintre caracteristicile societăţii moderne, şedinţa de terapie, văzută prin ochii unui psihiatru de succes a cărui viaţă profesională şi personală riscă să se destrame. Fiecare episod din cele 45 ale serialului se concentrează pe câte o sesiune de terapie – 4 şedinţe individuale între psihiatru şi pacienţii săi, urmate de câte un episod săptămânal axat pe vizita psihiatrului la propriul său terapeut.
În derivă este bazat pe serialul israelian Be Tipul, creat de Hagai Levi și multi-premiat de Academia Israeliană de Televiziune. În 2007, drepturile au fost cumpărate de HBO Statele Unite, care a produs serialul sub numele In Treatment, cu Gabriel Byrne în rolul principal. In Treatment a avut parte de cronici la superlativ şi a primit Globul de Aur pentru Cel mai bun actor în rol principal.
E un serial psihologic ce se degustă în doze mici şi puternice.
Dacă v-aţi întrebat până unde poate merge un serial TV, cât de puternic şi de rezonant poate el fi fără să apeleze la efecte speciale şi la poveşti extravagante, până unde poate ajunge rafinamentul regiei, actoriei și scriiturii, atunci veţi avea răspunsul uitându-vă la În derivă. Structura serialului e bazată pe o serie de piese într-un act, mici furtuni emoţionale care se acumulează într-o dramă psihologică mistuitoare. DISTRIBUTIE: MARCEL IURES, MARIE DINULESCU, ANDREEA BIBIRI, VLAD ZAMFIRESCU, TAMARA CRETULESCU, MARIA MITU, CLARA VODA etc.
SURSA: inderiva.hbo.ro
Nico, aparitie la Dansez pentru tine
marți, 26 octombrie 2010
British Gallery - un nou magazin in Ploiesti
Comunicat de presă
British Gallery - Stilul British acum şi în
Sâmbătă, 30 octombrie 2010, în incinta Ploieşti Mall Shopping Center, parter, va avea loc deschiderea British Gallery, primul concept-store din Ploieşti.
Gândit pe principiul Home & Gift, British Gallery este o alternativă originală la magazinele de decoraţiuni interioare şi cadouri. Dacă te numeri printre iubitorii de frumos, stilul British va fi cu siguranţă printre preferatele tale, iar British Gallery este locul ideal pentru cumparaturi cu stil. British Gallery Ploieşti este un loc în care veţi simţi atmosfera unui interior londonez, în care veţi descoperi o părticică din cultura, tradiţia, obiceiurile şi autenticitatea stilului de viaţă englezesc: canapele Chesterfield, porţelanuri Wedgwood, Portmeirion şi Powell Craft, servicii de ceai, seturi de caligrafie, machete de corăbii, globuri pamânteşti, măsuţe pentru breakfast şi cămăşi de noapte victoriene, lămpi cu abajur, aşternuturi brodate, materiale pentru draperii şi tapiţerii Sanderson, Nina Campbell, Voyage, Osborne & Little, Liberty, Designers Guild, precum şi faimoasele ceaiuri şi cafele englezeşti ale furnizorului casei regale Taylors of Harrogate. Pe lângă atmosfera primitoare şi caldă, te vei bucura de ospitalitatea personalului, mereu dornic sa îţi dea o mână de ajutor cu idei de cadouri şi sfaturi de decorare a casei.
Toate produsele noastre sunt achiziţionate la târgurile specializate în decoraţiuni şi cadouri din Marea Britanie, astfel încât British Gallery prezintă clienţilor săi o selecţie unică de obiecte frumoase şi utile, care evită banalul, fiecare având o poveste anume. Produsele British Gallery vă oferă garanţia excelenţei la un preţ convenabil. Branduri prezente în magazin: Wedgwood, Portmeirion, Authentic Models, Heathcote & Ivory, Chesterfields, Opal London, Powell Craft, Coach House, India Jane.
Produsele British Gallery pot fi achiziţionate şi on-line pe www.britishgallery.ro.
Vă aşteptam sa vizitaţi magazinul nostru de Luni până Sâmbătă de la ora 9.00 până la ora 21.30, iar Duminică în intervalul 10.00-20.00.
British Gallery
Departamentul Comunicare
sâmbătă, 23 octombrie 2010
Un recital de exceptie, intr-o sala de vis....
joi, 21 octombrie 2010
Michele Placido, la "Nasul", despre rolul sau din filmul "Necunoscuta":
V-am mai povestit despre filmul exceptional "Necunoscuta" ( "La sconosciuta " ), in regia celebrului Giuseppe Tornatore.
Intr-unul dintre roluri - cel al unui peste fara scrupule, care vinde copii prostituatelor - joaca Michele Placido, cel pe care romanii il cunosc din serialul "Caracatita"- unde juca rolul comisarului Corado Cattani. Interviul luat Radu Moraru, ieri seara, in direct, la B 1 TV, a fost foarte interesant. Actorul a vorbit despre rolul care l-a facut celebru, despre colaborarea cu Boby Paunescu - in filmul caruia va juca in curand-, despre viata sa de familie ( are cinci copii ). Michele se afla pentru cateva zile in Romania. In prezent se afla in tara noastra si una dintre fetele sale, actrita, care filmeaza pentru pelicula Ghost Rider, unde joaca si Nicholas Cage.
Iata ce a spus actorul despre filmul "Necunoscuta", in care a socat prin transformarea sa fizica ( era gras si ras in cap), dar a adunat si laude pentru exceptionala sa interpretare.
NECUNOSCUTA ( 2006)
Irene este o tanara ucrainianca ce locuieste in orasul italian Velarchi. Foarte devreme in cursul filmului aflam ca are un trecut intunecat, plin de violente si umilinta.Pentru a-si duce la bun sfarsit un scop necunoscut noua, femeia reuseste, prin metode deloc conventionale si de multe ori ilegale, sa se angajeze drept servitoarea unui cuplu bogat ce au impreuna o fetita mica.Pe parcurs se ataseaza din ce in ce mai mult de familie si in special de Thea, fetita lor ce sufera de o boala neurologica foarte rara. Se lasa sedusa de spiritul de luptatoare al tinerei si incearca sa o pregateasca pentru greutatile din viitor.Totul merge bine pana cand o prezenta din trecut isi face aparitia, aducand cu sine violenta si probleme pentru Irena.
miercuri, 20 octombrie 2010
Ziaristii si comentatorii de la Realitatea, platiti regeste
Victor Roncea blog
Intelectualii lui Vintu si pretul lor: Plesu, Liiceanu, Patapievici, Pirvulescu, Dinescu si consilierii prezidentiali, Saftoii si Avramescu, s-au infruptat din haznaua mogului. CURENTUL: Reteaua Vintu 3. Analisti si politicieni. Cate parale face fiecare
Poate unul dintre cei mai importanţi piloni pe care se clădeşte imperiul politico-economic al lui Sorin Ovidiu Vântu este cel format din politicieni şi analişti, o adevărată armată care împânzeşte societatea românească atât în instituţiile statului, cât şi pe ecranele televizoarelor la care ne uităm în fiecare zi, acolo unde ne sunt servite imagini şi portretizări apocaliptice ale peisajului actual, dar şi ale viitorului ţării noastre. De la termeni clociţi în laboratoarele Realităţii lui Vântu, precum „grecizare“ sau „faliment statal“, până la „dictator“ sau „revoluţie“, Realitatea încearcă zilnic să inoculeze spectatorilor ideea colapsului şi să creioneze peisajul unei decadenţe irecuperabile a societăţii în care trăim. Pentru a transmite aceste mesaje, analiştii care invadează zilnic ecranele televizoarelor stau aproape lunar la coadă la casieria lui Vântu. Mai grav este că la aceeaşi coadă stau şi politicieni din toate partidele politice, semn că reţeaua mogulului este multicoloră din punct de vedere politic. Pentru numărul de astăzi, ziarul „Curentul“ va da publicităţii în exclusivitate sumele pentru care politicienii noştri şi formatorii de opinie din România îşi vând conştiinţa pe arginţii lui Vântu.
Sfetnic al lui Traian Băsescu plătit de Vântu
Unul dintre numele grele care apar în documentele obţinute de ziarul „Curentul“ ca fiind plătit de mogulul Vântu este chiar cel al şefului Cancelariei Prezidenţiale, Cătălin Avramescu. Într-o emisiune TV realizată în primăvara lui 2008, SOV declara că statul este slab şi că are implantată o adevărată armată care lucrează pentru el din interiorul sistemului. Mogulul a menţionat de asemenea că partidele din actuala clasă politică sunt incapabile de a creşte vârfuri pe care apoi să le propulseze în ierarhia statului român, motiv pentru care acestea apelează la specialişti din zona privată. Pentru a întări această idee, SOV a numărat atunci mai mulţi oameni politici şi ziarişti apropiaţi ai PDL, printre care Sever Voinescu, Cătălin Avramescu sau Traian Ungureanu. Ceea ce au în comun toţi cei enumeraţi de păgubitorul FNI este că la un moment dat s-au aflat în pontajul goarnelor media ale lui Vântu, reunite sub titulatura incorect folosită de „grupul Realitatea-Caţavencu“. Pentru a ne lămuri şi a verifica informaţiile care ne-au parvenit vizavi de consilierul de la Cotroceni, Cătălin Avramescu, am mers pe fir până la sursă. Acesta ne-a declarat că este adevărat că a semnat articole pentru publicaţiile lui Vântu şi că de asemenea a fost plătit pentru apariţiile sale la Realitatea TV, dar nu poate fi acuzat că este omul lui. „Din articolele pe care le scriam. Pe atunci (2007 – n. red.) scriam la «Cotidianul». Ca să vă zic pe ani… întâi am scris la «Cotidianul», apoi la «
Silviu Prigoană, la taifas cu Vântu pe drepturi de autor
În cazul lui Silviu Prigoană s-a petrecut un fenomen similar ca şi în cazul lui Cătălin Avramescu. Şi pe Avramescu, şi pe Prigoană Vântu i-a plătit generos în 2007 ca să înjure PSD şi PNL şi să susţină poziţiile PDL şi a preşedintelui Traian Băsescu. Ulterior, pe principiul calului troian, Avramescu a ajuns consilier la Cotroceni, iar Prigoană – deputat PDL.
Potrivit datelor aflate în posesia ziarului „Curentul“, Silviu Prigoană, cel care i-a „pasat“ Realitatea TV controversatului om de afaceri Sorin Ovidiu Vântu, a primit de la partenerul său de afaceri, în 2007, 168.147.200 de lei, bani daţi bineînţeles tot pe drepturi de autor. Deşi oficial după încheierea tranzacţiei cei doi nu au mai avut nimic în comun, Silviu Prigoană intrând în Partidul Democrat Liberal şi de acolo în Parlament, acesta a fost văzut de foarte multe ori parcând pe strada Paris, de unde pleca deseori după ore de taifas cu SOV.
Mariana Bitang, pe lista lui SOV
Pe lângă oameni politici sau jurnalişti, pe statele de plată ale lui SOV au intrat şi consilieri din anturajul Cotrocenilor. Conform declaraţiei de avere depuse pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale în luna iunie a lui 2009, consilierul de stat şi marea antrenoare a lotului de gimnastică al României, Mariana Bitang, a încasat în 2008 suma de 21.740.000 lei pe „drepturi de proprietate intelectuală“. Abordată de ziarului „Curentul“ în această chestiune, doamna Bitang ne-a spus că nu a încasat niciun ban de la Realitatea, deşi singură a scris cu mâna ei în acea declaraţie de avere postată pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale. „Nu, nu am luat niciun ban. Niciodată. Poate e o greşeală. Poate v-aţi uitat pe site la declaraţia altcuiva“, ne-a contrazis Mariana Bitang. Reamintim că Mariana Bitang deţine funcţia de consilier prezidenţial pe probleme de sport din anul 2006.
„Poetul-portofel“ Mircea Dinescu se face că nu lucrează la turnătorul Nuş
Un alt nume greu aflat mai dintotdeauna pe lista oamenilor de bază ai lui SOV este membrul Colegiului CNSAS Mircea Dinescu. Alintat de colegul său de breaslă CTP cu apelativul „poetul-portofel“, Dinescu dovedeşte în fiecare zi că îşi merită cu prisosinţă porecla. După ce mai mult a mimat dezgroparea secretelor Securităţii, Mircea „fă-te că lucrezi“ Dinescu nu a avut nicio reţinere în a încasa bănuţi frumoşi de la Vântu pentru a-i înjura împreună cu „deontologul“ Stelian Tănase pe duşmanii mogulului. Conform surselor noastre, Dinescu a băgat în buzunare nu mai puţin de 445.080.600 de lei pentru apariţiile sale poetice din 2008-2009 la Realitatea alternativă a lui Vântu. Deşi nu precizează cât primeşte de la SOV, bardul „anti-securist“ a trecut în declaraţia de avere de pe site-ul CNSAS o sumă de 700.600.000 de lei ca plată pentru prestaţiile sale circo-politice pe la diferite goarne audio-video. Legăturile lui Dinescu cu SOV sunt mult mai vechi. În 1997, Mircea Dinescu a vândut 30% din acţiunile revistei „Academia Caţavencu“ mogulului eolian, care controlează şi grupul de presă Caţavencu. Recent, Dinescu a avut probleme şi cu ANI, care l-a declarat incompatibil cu calitatea sa de membru CNSAS, funcţie ce echivalează cu rangul de secretar de stat. Atunci, ANI a anunţat că Dinescu nu îşi poate exercita funcţia la CNSAS doarece este administrator la o firmă privată. La acel moment, Dinescu, „deconspirat“ ca afacerist privat, spunea: „Nu mă simt în nicio stare de incompatibilitate. Faptul că citesc dosarele Securităţii nu are legătură cu afacerile mele“. Cu toate aceastea, revista „Kamikaze“ a scris căDinescu ar fi primit de la stat scutiri de taxe în valoare de 2,6 milioane de lei noi.
Adrian Păunescu l-a trecut în testament pe SOV
După ce a intrat într-un con de umbră, Adrian Păunescu a jucat un teatru ieftin, şi ca în zilele Revoluţiei când, huiduit pe stradă, s-a lepădat de Ceauşescu, „poetul de curte“ a anunţat că este pe moarte. Cu lacrimi în ochi şi cu vocea tremurândă, Adrian Păunescu le mulţumea tuturor celor care şi-au amintit de el. Mai mult, pentru a impresiona şi pentru a mai stoarce câţiva bani din buzunarele unor moguli generoşi ca Vântu şi Voiculescu, Adrian Păunescu a scris pe blogul său o scrisoare-testament în care le aduce, aşa cum e obişnuit, osanale controversaţilor oameni de afaceri. „Visul duşmanilor s-a împlinit: nu mai pot ieşi din casă, cum aş fi putut până ieri. Să fie liniştiţi, eu devin un caz clasat pentru domniile lor. Dacă lui Dan Voiculescu şi lui Sorin Vântu ar trebui să le mulţumesc pentru momentele excepţionale pe care mi le-au oferit, surprinzătoare mi s-a părut atitudinea lui Radu Moraru, om talentat şi doritor de atitudini mai puţin previzibile, care, de câteva luni, a uitat şi ce promisese, şi să răspundă la telefon. Acum, la această răspântie, n-am mai mult de spus contemporanilor mei decât că ar fi păcat să ne despărţim supăraţi.
Dragii mei copii, problema cea mai mare este prăbuşirea ţării. O emisiune de televiziune vine şi trece. La urma urmei, nu e nicio obligaţie, pentru nimeni, să ofere spaţiu de emisie nimănui. Cum aş putea eu să uit sprijinul pe care mi l-a acordat Sorin Ovidiu Vântu, pentru ca să poată apărea «Cartea Cărţilor de Poezie?»“, scrie Adrian Păunescu pe blogul său, http://niculinamoisescu.weblog.ro/2010/07/02/testament-adrian-paunescu/.
Dar asta nu e tot, din datele pe care le deţine ziarul „Curentul“, Adrian Păunescu a primit de la Realitatea Media nici mai mult, nici mai puţin decât 3.469.890.000 de lei pentru anii 2008-2009. Contactat telefonic, Adrian Păunescu ne-a declarat că nu ştie şi nici nu-şi aminteşte câţi bani a încasat şi că nu el se ocupă de partea economică. Dar să nu uităm că în Senatul României, „Bardul de la Bârca“ se ocupa de cultură şi de presă în cadrul Comisiei de cultură.
Cristian Ţopescu neagă că a primit bani de la Realitatea Media
Potrivit informaţiilor redacţiei „Curentul“, unul dintre oamenii politici plătiţi de Vântu este senatorul PNL Cristian Ţopescu. Cunoscut de publicul larg mai mult pentru meseria de comentator sportiv al postului naţional de televiziune, actualul senator şi general de brigadă cu o stea Cristian Ţopescu apare pe statele de plată de la Realitatea Media cu suma de 34.921.000 lei în ultimii trei ani. Cu toate acestea, în declaraţia de avere pe 2008 de la Senat, Cristian Ţopescu nu are trecuţi banii primiţi de la Realitatea Media. Contactat de către ziarul „Curentul“, senatorul PNL ne-a declarat că nu a avut niciodată un contract cu Realitatea Media şi nu a primit nicio sumă de bani. „Ar fi fost bine dacă aş fi primit ceva bani. Dar nu, nu am primit nimic din drepturi de autor de la Realitatea. Nu ştiu de unde aveţi aceste informaţii, dar puteţi să mă credeţi pe cuvânt“, ne-a spus Cristian Ţopescu. Din păcate pentru domnul senator, documentele aflate în posesia noastră spun cu totul altceva, iar în cazul său sunt două variante: fie cineva de la Realitatea Media a semnat în fals contractul de drepturi de autor cu datele lui Cristian Ţopescu, şi atunci organele abilitate ar trebui să se sesizeze, fie senatorul liberal nu i-a declarat şi, în consecinţă, susţine în continuare că nu a primit niciun ban de la Realitatea Media. Oricum, în baza acestor informaţii, ANI va fi obligată să facă investigaţiile ce se impun, atunci când va reintra în pâine.
Săftoii – luaţi la pachet de familie
Din seria sfetnicilor preşedintelui Traian Băsescu trecuţi cu arme şi bagaje în slujba unor duşmani declaraţi ai acestuia, Adriana Săftoiu se distinge de departe. Supărată foc pe Băsescu după ce „Elvis has left the building“ (Elvis a părăsit clădirea – n.r.), aşa cum le place celor de la SIE să glumească despre plecarea în urma unor gafe de proporţii a incompetentului Claudiu Săftoiu de la conducerea acestei instituţii, Adriana a hotărât să demisioneze din funcţia de purtător de cuvânt al Preşedinţiei la numai 10 zile de la această întâmplare. Cum un om cu un bagaj important de cunoştinţe despre secretele Cotrocenilor nu este tocmai de lepădat, fostul informator al Securităţii, SOV, a înregimentat-o imediat pe Adriana Săftoiu. Potrivit surselor noastre, fosta sfătuitoare prezidenţială a încasat, în 2007, anul demisiei de la Cotroceni, circa 76.000.000 lei vechi de la Realitatea Media pentru diverse servicii prestate. În declaraţia sa de avere de la Camera Deputaţilor depusă în 2008 pentru anul fiscal 2007, Adriana Săftoiu nu a trecut şi zecile de milioane luate de la televiziunea mogului, ci doar banii din drepturile de autor de la Editura Trei, în sumă totală de 194.454.000 de ROL. Mai mult decât atât, acest lucru se poate traduce prin evaziune fiscală, deoarece legile statului român obligă la declararea oricărui venit. Probabil legea nu este valabilă şi pentru doamna Săftoiu, în condiţiile în care nici cu moralitatea nu stă prea bine. Nici cu cea profesională, nici cu cea din viaţa personală. Se pare că trecerea Adrianei Săftoiu în cealaltă tabără a fost făcută de mogulul eolian la pachet cu partenerul său de viaţă. Reamintim că soţul său, Claudiu Săftoiu, fost şef la SIE şi consilier prezidenţial, a fost unul dintre cei mai activi agenţi electorali ai lui SOV în atacarea Cotrocenilor pe parcursul cursei electorale prezidenţiale din toamna trecută. Cu informaţii din interior şi o frustrare imensă, Elvis a lovit mereu în punctele vulnerabile ale instituţiei de la care numai în 2007 a încasat 380.251.000 lei. Pe lângă indemnizaţia de la Cotroceni, bugetarul Elvis a încasat şi 160.757.000 de la SIE pentru cele cinci luni în fruntea spionilor români.
Mădălin Voicu, lăutar la masa Realităţii
Nelipsit din talk-show-urile politice ale Realităţii, pesedistul Mădălin Voicu este unul dintre oamenii acontaţi de SOV pentru interesele sale politice. Potrivit surselor noastre, prietenia dintre SOV şi Voicu este una modestă în plan financiar, politicianul luând de la casieria Realităţii, în perioada 2008-2009, numai 40.061.000 lei. În declaraţia de avere, Mădălin Voicu consemnează că a prestat la concerte, spectacole şi apariţii tv sau intervenţii radio, pentru 10.000-15 000 de euro pe an, fără să precizeze care au fost aceste contracte. Astfel, Mădălin Voicu a luat bani „fără număr, fără număr“ de la toţi cei care aveau nevoie de el pentru o nuntă, un spectacol sau un atac politic, în funcţie de ce doreşte omul cu banul. Mult va mai avea de lucru ANI după ce va reintra în drepturi!
Un fost premier a ajuns şi el slujbaş la SOV
Victor Ciorbea, fostul premier ţărănist, a câştigat de la Realitatea Media, doar în 2009, 238.290.000 lei, pe drepturi de autor. Mogulul Sorin Ovidiu Vântu nu l-a uitat niciodată pe cel care i-a facilitat deschiderea Fondului Naţional de Investiţii şi i-a pus la dispoziţie mai multe pârghii prin care să-i fenteze pe cei care şi-au depus banii în fondul de investiţii. Ce a prestat fostul premier de aceşti bani, doar el ştie. Din apariţiile televizate, Victor Ciorbea a reuşit să-i ducă de nas pe telespectatorii Realităţii prin informaţiile pe care le spunea, apărându-l în felul acesta pe mogulul plătitor şi încercând să facă şi politică. Mai mult, Agenţia de Investigaţii Media (AIM) nota pe site-ul său că fostul premier îşi face partid ecologist pe banii controversatului om de afaceri. „Fostul prim-ministru Victor Ciorbea nu mai vrea ca anul acesta să stea deoparte de viaţa politică. Ca atare, la sfârşitul anului trecut, a demarat discuţiile cu mai mulţi oameni de afaceri în scopul asigurării finanţării şi susţinerii unui nou partid politic. Potrivit informaţiilor aflate în posesia AIM, noua formaţiune politică pe care Victor Ciorbea vrea să o înfiinţeze va fi un partid ecologist a cărui denumire încă nu a fost stabilită. Primul om de afaceri care a răspuns afirmativ la propunerea lui Victor Ciorbea de finanţare a unui nou partid ecologist este Sorin Ovidiu Vântu. Acesta este cunoscut pentru sponsorizările efectuate în domeniul protecţiei mediului şi, totodată, ca un susţinător înfocat al acţiunilor ecologiste“, spun cei de la AIM.
Fostul premier Victor Ciorbea suferă brusc de amnezie. Contactat telefonic, fostul prim-ministru ne-a declarat că nu îşi mai aminteşte dacă a semnat sau nu un contract pe drepturi de autor cu Realitatea Media şi ne-a rugat să nu scriem nimic despre acest lucru cel puţin zece zile, cât are de efectuat o lucrare foarte importantă, care l-a pus în situaţia de a-şi amâna chiar plecarea în Japonia. „Nu mai ştiu dacă am semnat sau nu un contract cu cei de la Realitatea Media. Nu îmi mai amintesc. Am avut o propunere, undeva spre sfârşitul lui 2008, începutul lui 2009. A fost o ofertă, dar nu îmi mai amintesc ce s-a întâmplat. Ştiu că m-am dus la o emisiune, şi ăla cu gunoaiele… aşa, Prigoană, îmi tot cerea să explic nişte chestii, ce am făcut eu cu banii din subvenţiile pentru agricultură. Ne-am certat atunci, emisia s-a întrerupt şi nu mai ştiu dacă contractul a fost reziliat sau nu ori ce s-a întâmplat cu el. Nu îmi mai amintesc nici dacă am luat bani. O să sun la ei acolo, să văd. Vă rog, nu scrieţi până nu clarific şi eu. Dar o să pot să fac asta abia peste 10 zile, aşa cum v-am spus“, a adăugat fostul prim-ministru Victor Ciorbea.
Nonagenar în solda mogulului
Ne întrebăm dacă seniorului penelist Mircea Ionescu-Quintus, care a ajuns în această primăvară la venerabila vârstă de 93 de ani, nu îi este ruşine că a ajuns pe lista de remuneraţi ai lui Vântu. Conform documentelor obţinute de „Curentul“ legate de plata unor politicieni de către mogulul eolian, preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu-Quintus, a luat în 2008 suma de 24.140.000 de lei vechi. Quintus a ocupat pe rând funcţiile de ministru al Justiţiei şi de şef al Senatului, dar a fost descoperit ulterior ca fost colaborator al Securităţii de către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS). „Voi îmbătrâni abia în clipa în care voi crede că nu mai am nimic de făcut“, spunea Quintus, la împlinirea vârstei de 90 de ani. Aşa este, iar noi credem că mânjirea reputaţiei cu banii lui Vântu nu are limite sau vârstă.
Lotul Sportivilor
Ca orice mogul care se respectă, Vântu are pe lista sa şi oameni importanţi din lumea sportivă. Cristian Gaţu, preşedintele Federaţiei Române de Handbal, a primit în 2008 de la Realitatea Media, pe drepturi de autor, 24.150.000 lei. „Am primit acea sumă de bani din partea Realitatea Media deoarece am făcut parte din juriul concursului «10 pentru România». Pe parcurs, s-a renunţat la această colaborare… mai bine aşa“, ne-a declarat Gaţu. Practic, Gaţu a semnat în fals un contract de drepturi de autor, deoarece el a fost plătit să participe într-un juriu, nicidecum pentru o operă de-a sa. Probabil suma a reprezentat un soi de „avans“, având în vedere că Federaţia de Handbal a sponsorizat ştirile sportive de la Realitatea Tv. Un alt personaj din lumea sportului, Cornel Dinu, administrator delegat la FC Dinamo Bucureşti a încasat şi el de la Realitatea Media, pe drepturi de autor, 34.565.000 lei, în 2008. „Am primit acei bani deoarece am fost colaborator al unei emisiuni a lui Vlad Enăchescu. Totul a fost făcut pe bază de contract, perfect legal“, ne-a declarat Dinu.
Mărunţiş pentru Stere Farmache şi Nicolae Dănilă
În mod surprinzător, pe lista oamenilor plătiţi pe drepturi de autor de către Vântu se află şi doi oameni pentru care banii nu sunt o problemă. Este vorba de fostul preşedinte al Bursei de Valori, Stere Farmache, şi de fostul preşedinte al BCR, Nicolae Dănilă. Stere Farmache a încasat în anul 2008, an în care se afla la conducerea Bursei, 30.240.000 lei pe drepturi de autor de la Realitatea Media. Aceeaşi sumă a încasat-o în acelaşi an şi Dănilă, care ocupă în prezent funcţia de membru în Consiliul de Administraţie al BNR. „Da, eram membru în juriu la «10 pentru România». Erau nişte jurii pe partea economică, pentru cei mai buni oameni de afaceri. La sfârşitul anului, a fost ales cel mai bun om de afaceri“, ne-a declarat Dănilă, fără să-şi pună problema că a semnat în fals un contract de drepturi de autor, întrucât nu a cedat nicio operă către Realitatea Media aşa cum prevede contractul, ci a participat doar la o jurizare a unui concurs.
Stere Farmache şi-a amintit şi mai greu episodul: „Când ziceaţi, în 2008? Nu mai ţin minte, parcă era vorba de un concurs…
A, da, îmi amintesc, eram cu dl Dănilă. Da, la «10 pentru România»“, a spus Farmache, care se află în aceeaşi situaţie ca şi Dănilă.
Vladimir Pasti „prestidigitatorul“ sondajelor din mâneca lui Vântu
„Domnul Vladimir Pasti, unul dintre membrii fondatori ai INSOMAR-ului şi primul director al acestuia, actualmente membru în Consiliul Director al Institutului, este un fost ideolog comunist, un fost profesor de socialism ştiinţific şi apropiat colaborator al lui Ion Iliescu. El a şlefuit, în 2008, în calitate de consilier special de campanie, mesajele electorale ale candidatului Sorin Oprescu. Evident că domnul Pasti îi va oferi sprijinul în continuare. De asemenea, este cunoscut faptul că domnul Alin Teodorescu, unul dintre fondatorii IMAS-ului, este consilierul domnului Oprescu“, spune Tudor Bârlădeanu, un comentator al unui interviu difuzat pe Hotnews, despre manipularea sondajelor cu ajutorul INSOMAR şi IMAS, http://www.hotnews.ro/stiri-politic-6305312-consilierul-prezidential-sebastian-lazaroiu-despre-sondajul-insomar-care-geoana-invinge-basescu-turul-doi-cadou-vantu.htm. Vladimir Pasti, un bun organizator al rezultatelor sondajelor şi un excelent manipulator, crescut şi specializat în casa lui Vântu, a primit de la acesta pentru prestidigitaţiile sale, în perioada 2007-2008, aproximativ 300.960.000 de lei. Slăbuţă prestaţie, slăbuţă remuneraţie…
Sondaje părtinitoare pe banii mogulului
Maestrul manipulărilor din mass-media românească nu îşi putea desăvârşi opera până ce nu angaja şi o mică armată de sociologi, persoanele cele mai indicate pentru a manipula sondaje de opinie. Acest lucru a fost cel mai vizibil în timpul campaniei electorale pentru Cotroceni atunci când institute de sondaj aflate sub patronajul mogulilor anti-Băsescu au încercat să creeze imaginea că Mircea Geoană este câştigătorul alegerilor prezidenţiale. Unul dintre sociologii plătiţi de Vântu este Mircea Kivu, care a încasat, conform surselor noastre, suma de 76.000.000 de lei vechi în 2009. Într-o declaraţie din decembrie 2009, Kivu încerca să îl pună pe Traian Băsescu în aceeaşi barcă cu Mircea Geoană pentru întâlniri cu SOV. „Episodul cu Vântu a rămas neexplicat de Geoană, dar a ieşit la iveală că şi Băsescu s-a întâlnit cu Vântu“, declara Mircea Kivu în plină campanie electorală.
Iosif Boda, analistul plătit regeşte de Vântu
Unul dintre cei mai bine plătiţi argaţi ai lui SOV este analistul-stângist Iosif Boda, care ne predă cu fiecare ocazie la Realitatea lui Vântu lecţii de democraţie. Obişnuit să atace cu mânie proletară puterea de dreapta, Boda se poate distinge lejer printre invitaţii unor talk-show-uri spălătoare de creier printr-un limbaj de lemn şi multă transpiraţie care îi şiroieşte de pe frunte la fiecare minut. Cu toate acestea, în ultimii ani, Boda a fost ridicat la rang de deţinător al adevărului absolut în materie de politică, fiind cooptat de mai toate televiziunile de ştiri, inclusiv de TVR. Pentru analizele sale, SOV l-a plătit regeşte în cuantum de 4.537.821.000 de lei vechi pentru apariţii din 2007, 2008, 2009. Contactat telefonic, Iosif Boda ne-a declarat că suma ar putea fi prea mare şi că din punctul său de vedere nu a fost niciodată în conflict de interese pentru că a respectat drepturile de autor, aşa cum sunt ele impuse prin contractul încheiat cu Realitatea Media. „Eu nu mi-am schimbat niciodată opiniile, atunci când am afirmat ceva, aşa a fost până la capăt. Chiar dacă mă duceam la alte televiziuni nu mi-am exprimat alte opinii şi nici nu a îndrăznit cineva să-mi spună ce să zic, aşa cum se mai întâmplă în unele cazuri. Nu aveam un mod distinct de a trata un subiect. De curând am fost acuzat de Cornel Nistorescu că sunt plătit de Băsescu, cum e posibil aşa ceva. S-a descalificat ca jurnalist spunând asta. Atunci când am auzit acest fel de a pune problema m-am ridicat şi am plecat din emisiune. În opinia mea, cel care atacă la comandă şi nu îşi exprimă părerea aşa cum e se descalifică. Totuşi mi se pare prea mare suma de 4 miliarde. Nu pot nici să confirm, nici să o infirm. Sunt plecat din Capitală şi voi verifica la întoarcere contractele. Mi se pare prea mare suma pentru că îmi amintesc că în vara lui 2008 am fost anunţat că mi s-a reziliat contractul cu Realitatea. Nu am aflat nici până acum de ce“, a mai spus analistul Iosif Boda.
Din pelican sportiv a ajuns analist politic
Una dintre cele mai neavizate persoane pentru a ne da lecţii de politică din slujba lui Vântu este fostul comentator sportiv Dumitru Pelin, convertit mai nou în mare analist la televiziunile mogulice. Când nu este la Antena 3, Pelican se prezintă în studiourile iRealităţii. Astfel, tandemul Vântu-Voiculescu îl promovează pe un fost comentator sportiv ca formator de opinie pe probleme socio-economice. Din informaţiile care le avem, „analistul“ Dumitru Pelican, fost director executiv al Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AMOFM) Bucureşti, poziţie pe care a ocupat-o în această agenţie după ce fostul ministru al Agriculturii, Ilie Sârbu, l-a infiltrat în minister pe post de consilier, se regăseşte şi el pe statele de plată ale Realităţii Media. Conform surselor noastre, Pelican a încasat de la Realitatea Media pentru prestaţiile penibile şi lipsite de orice spirit analitic suma de 33.426.000 de lei în 2009. Deocamdată nu ştim cu cât îl plăteşte celălalt mogul, Dan „Felix“ Voiculescu, dar cert este că a fost înregimentat politic în Partidul Conservator pe funcţia de secretar executiv. Singurul lucru prin care s-a făcut remarcat de când apare pe sticlă este o ceartă în direct cu pedelistul Cristian Boureanu, care l-a acuzat că ar fi în spatele înregistrărilor penibile în care fostul ministru al Muncii, Paul Păcuraru, apare în ipostaze jenante dansând în lenjerie intimă în faţa unui webcam. Contactat de ziarul „Curentul“, Dumitru Pelican ne-a declarat că nu a avut un contract cu Realitatea şi că la un moment dat s-a pus problema semnării unuia, însă nu s-a finalizat.
„Ce importanţă are un drept de autor privat între o persoană fizică şi o societate. În primul rând, nu e vorba că am primit bani, a fost vorba de contract de drepturi de autor şi care nu s-a mai finalizat. Totuşi nu văd rostul discuţiei? A fost vorba de un contract de drepturi de autor şi nu s-a mai finalizat.“ Întrebat dacă în prezent are vreun contract cu Realitatea, Dumitru Pelican ne-a răspuns că nu are „absolut niciunul“. „Nici cu Antena, nici cu vreun alt post nu am niciun contract pe drepturi de autor. Deci s-a pus problema unui contract pe drepturi de autor (cu Realitatea Media -n.red.) dar între timp nu s-a mai finalizat. Asta e declaraţia mea“, a conchis Dumitru Pelican, vizibil stânjenit că a fost devoalată relaţia sa pe bani cu Realitatea lui Vântu.
Mugur Ciuvică: “Aşa am vrut eu şi Realitatea“
Mugur Ciuvică nu a vrut să comenteze informaţiile deţinute de redactorii cotidianului „Curentul“: „Nu e treaba voastră. Nu vă interesează“, aşa ne-a declarat extrem de ofuscat analistul non-stop al mogulilor. „Aşa am vrut eu şi cei de la Realitatea“, a mai adăugat acesta. Probabil supărarea lui Ciuvică este determinată de suma mică zvârlită de Vântu pentru prestaţiile sale la Realitatea TV. Potrivit datelor deţinute de ziarul „Curentul“, Ciuvică a primit, în 2009, de la Realitatea Media, pe drepturi de autor 43.766.400 de lei.
Marius Pieleanu – lăsat repetent de Ana Birchall, răsplătit de Vântu
Sociologul Marius Pieleanu face şi el parte din haremul lui Sorin Ovidiu Vântu. Pentru ce şi pentru cât? Preţul plătit de mogulul de la iRealitatea pentru „specialistul“ în ştiinţe politice este nici mai mult nici mai puţin decât 225.327.400 de lei pentru anii 2007 şi 2008. Marius Pieleanu a devenit celebru în viaţa publică după ce în urmă cu ceva timp presa de scandal a publicat stenogramele unor conversaţii trimise prin SMS deputatei PSD Ana Birchall. Specialistul în ştiinţe politice i-a mărturisit, printr-un SMS, pesedistei că îşi doreşte „să o privească epidermic“, dorinţă tratată cu refuz de către aceasta.
Lecţii de democraţie pe bani
Şeful Pro Democraţia, Crisitian Pârvulescu, s-a dedulcit şi el la banii lui SOV. Potrivit datelor aflate în posesia ziarului „Curentul“, Pârvulescu a încasat de la Realitatea Media, în 2008, 22.691.600 de lei, tot pe drepturi de autor. Din păcate nu am reuşit să discutăm pe această temă cu Cristian Pârvulescu pentru a ne lămuri ce fel de opere a cedat domnia sa către Realitatea Media.
Răzvan Dumitrescu - mai valoros pentru SOV decât Liiceanu şi Pleşu la un loc
Deşi de-a lungul anilor Realitatea TV a încercat să ne scoată ochii frecvent cu valorile pe care le promovează, cu intelectualii rafinaţi care colaborează la această televiziune, faptele demonstrează că Vântu dă doar doi bani pe aceste lucruri. Mult mai valoroase pentru moguli sunt însă tonomatele care răspund la comenzi. Potrivit datelor prezentate de „Kamikaze“, Răzvan Dumitrescu a încasat de la Realitatea Media, prin două firme, 8.391.910.000, în 2008, an electoral important pentru interesele mogulului. Pentru a evalua exact sistemul de valori al lui SOV vă informăm că, potrivit documentelor, rafinaţii Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu au primit, tot pentru un an de emisiuni la Realitatea TV, câte 428.720.000 fiecare. Cam cât a primit Oana Dobre şi ceva mai puţin decât Ruxandra Săraru, care a primit peste 460.000.000 de lei de la Realitatea Media, pe drepturi de autor, într-un singur an.