luni, 26 ianuarie 2009
Un interviu ce merita citit
Va recomand un interviu luat de "Adevarul" Oanei Pellea. Este foarte interesant. Pacat ca nu-i vedem si nu-i citim mai des pe oamenii care au cu adevarat ceva de spus, iar ecranele si hartia de ziar sunt pline de Basesti, Boci, Iliesti etc, de care eu una m-am saturat!
Linkul este http://www.adevarul.ro/articole/e-un-exercitiu-fabulos-sa-ierti-marlanul.html
Iata cateva declaratii ale artistei :
"Ceea ce ştiu este că acum, din păcate, nu toţi dintre cei care intră la Institut vor să ajungă actori sau artişti. Adică foarte mulţi vor doar să treacă pe acolo şi să facă altceva. Televiziune sau altceva, pur şi simplu să treacă prin Institut. Sau să devină vedete. Coperţi. E altfel faţă de cum era pe vremea mea. Atunci era o şcoală foarte serioasă şi pentru că era bazată pe nişte profesori extraordinari precum Cotescu, Amza, Sanda Manu, Olga Tudorache, Cojar, Moraru şi multi alţii."
"Noi venim din străinătate cu o anumită energie. Mă întreb de fiecare dată când revin în ţară cum e posibil să fie atâta murdărie pe stradă, atâta agresivitate - agresivitatea televizorului, a oamenilor care vorbesc la televizor, felul în care se vorbeşte, felul în care se priveşte încruntat, felul cum nu se spune „bună ziua” şi nu se zâmbeşte... agresivitatea murdăriei de pe stradă, agresivitatea extrema a oamenilor. Asta pe un glob care oricum e în criză."
"Este absolut incredibil că eu, la mine în casă, în loc să stau liniştită şi să ascult Mozart sau orice altceva, apăs pe un buton şi dintr-o cutie începe o fătucă decoltată să urle la mine, să arunce găleţi de lături la mine în sufragerie dintr-o cutie numită televizor... Şi eu stau, mă uit şi am şi o voluptate la un moment dat.
Probabil că ai voluptatea că tu eşti mai deştept decât ei. E tot o nevoie de a judeca. Eu te judec pe tine... ce proastă eşti tu şi, deci, ce deşteaptă sunt eu... Uitatul la televizor ne dă sentimentul că noi suntem mai deştepţi decât ce se întâmplă acolo. Probabil... Sigur, exagerez. Slavă Domnului, mai sunt şi minunăţii la televizor!"
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
Bravo si eu am remarcat acest interviu absolut de exceptie!Bravo!
Trimiteți un comentariu