vineri, 13 noiembrie 2009

Am tinut tare mult sa vad spectacolul "D'ale Carnavalului", la Ploiesti, cu Maia Morgenstern, Adriana Trandafir, Romica Tociu, Cornel Palade si alti mari actori, mai ales ca si regia semnata de Dan Tudor este, din cate am auzit, una originala. M-am dus acum vreo doua saptamani, la Casa de Cultura a Sindicatelor, la data si ora anuntata. Nici nu mi-a trecut prin gand sa sun in prealabil si sa intreb daca se mai tine spectacolul, deoarece pe afis era MAIA MORGENSTERN. Stupoare! Fusese amanat! Dezamagita, am plecat acasa si am revenit pe 10 noiembrie. Data la care am aflat ca spectacolul a fost... anulat!
Este mare pacat ca din cauza preturilor piperate salile raman aproape goale, in provincie si multe spectacole anuntate nu se mai tin. Pe de o parte trebuie amintita puterea mica de cumparare a romanilor, iar din cauza asta ultimul barometru de consum cultural -cel pe 2009 - indica cifre aproape dezastruoase. Sa nu credeti ca in strainatate un bilet la teatru costa putin. La teatrele celebre pretul poate ajunge si la cateva sute de euro. Dar vorbim de un alt standard, de o alta calitate a vietii in tarile vest-europene. Pe de alta parte, de ce sa nu recunoastem, sistemul de finantare al teatrelor romanesti a ramas ineficient, iar patronii de firme nu prea sponsorizeaza cultura. Si atunci organizatorii sunt nevoiti sa ridice pretul biletelor in conditiile in care cunosc puterea de cumparare a publicului, fiindca altfel nu isi pot acoperi cheltuielile cu transportul, masa, cazarea, benzina etc. Pacat!

2 comentarii:

mediartys spunea...

iti spun ca nu e in totalitate asa: problema este lipsa controlului real al sumelor, destinatia exacta a banilor din incasarile de sala. De fapt daca faci un calcul o sa vezi ca e mare neconcordanta intre tarifele pe care joaca actorii- uneori fiind obligatie de servici sau onorariu( care se invarte in jurul milioanelor/actor, daca vorbim doar de actori)- iar restul sunt numiti ,,sponsorizari'' pentru cei care intreaba..desi la un control riguros al conturilor banii nu ar fi gasiti niciodata, sunt sigur.
La fel se intampla si la concerte gen Tudor Gheorghe: el a cantat in stagiune cu noi, filarmonica a luat 60 milioane in cont ( din auzite), iar restul de 60 ronX400 bilete..nu se stie cine, cum a impartit incasarile de sala..in orice caz nu artistii profesionisti care au facut ca spectacolul sa fie posibil. Asa ca informatiile le aveti.

Cezara, din Ploiesti spunea...

Tu vorbesti despre niste ilegalitati care trebuie si dovedite. Nu ma indoiesc ca ele exista, dar nu la ele m-am referit. Eu m-am referit la situatii stiute de la organizatori si impresari care adesea se chinuie sa umple macar pe jumatate niste sali si nu pot.