Ma numar printre cei care din 90 incoace au tot sperat ca salvarea noastra din ghearele saraciei, coruptiei o reprezinta tinerii- in special tinerii policiticeni care nu au apucat sa traiasca prea mult in comunism, sa colaboreze cu securitatea si care au tot ce le trebuie pentru a avea succes: inteligenta, o gandire sanatoasa, democratica, dorinta de a face ceva pentru ceilalti, diplomatie, respect pentru cei din jur. Credeam ca ei vor veni cu idei noi, cu proiecte viabile, cu dorinta sincera de a schimba lucrurile in bine, de a impulsiona evolutia tarii pe toate planurile. M-am inselat! Cand vad personaje ca Ridzi si Boureanu imi dau seama ca sanse sa evoluam sunt foarte mici, spre deloc. Dupa ce a jignit o colega de breasla intr-un mod josnic, BOUreanu s-a luat recent de poetul Adrian Paunescu, improscand in direct, la Realitatea, cuvinte nedemne de un tanar, mai ales demnitar de stat. Dar se pare ca la acest individ, mitocania nu are margini. Nu stiu cum a ajuns in functia actuala, dar nu merita nici sa spele podelele unei institutii a statului, daramite sa fie in structuri de conducere. Sa-i zici lui Paunescu "relicva comunista imputita si porc nesimtit", in direct este culmea nesimtirii, ignorante si lipsei de respect. Nu discut despre poet -are si el pacatele lui - dar este totusi o personalitate in literatura romana si, in plus, il despart de BOUreanu cel putin cateva biblioteci citite. Discut despre nivelul discursului la care au coborat ai nostri tineri, despre liopsa de respect fata de un batran, fata de un poet roman care, pana la urma, a facut destul de multe pentru romani – prin cenanclul unde isi gaseau refugiul mii de tineri, in timpul comunismului - si pentru literatura romana. Domnul BOUreanu nu a facut nimic pana acum.
Cat e bine se potriveste poezia lui Eminescu noilor generatii de politicieni!
Ai noştri tineri la
La gît cravatei cum se leagă nodul,
Ş-apoi ni vin de fericesc norodul
Cu chipul lor isteţ de oaie creaţă.
La ei îşi cască ochii săi nerodul,
Că-i vede-n birje răsucind mustaţă,
Ducand în dinţi ţigara lungăreaţă…
Ei toată ziua bat de-a lungul Podul.
Vorbesc pe nas, ca saltimbanci se strîmbă:
Stîlpi de bordel, de crîşme, cafenele
Şi viaţa lor nu şi-o muncesc — şi-o plimbă.
Ş-aceste mărfuri fade, uşurele,
Ce au uitat pîn’ şi a noastră limbă,
Pretind a fi pe cerul ţării: stele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu