marți, 31 martie 2009

A fost Festivalul Nichita Stanescu




La Ploiesti s-a incheiat azi Festivalul International de Poezie Nichita Stanescu. Poeta si actrita Ioana Craciunescu a luat Marele Premiu pentru poezie. Daca numele nu va spune nimic, poate v-o amintiti din filme. Este cea care a interpretat-o pe Ana in ecranizarea mai veche a romanului "Ion", de Liviu Rebreanu.

luni, 30 martie 2009

Nico va lansa albumul Love Mail


NICO va lansa anul acesta albumul “Love Mail” ce va conţine 10 piese – în stilurile pop, dance şi R&B - create de compozitorii Laurenţiu Matei, Cabron şi Laurenţiu Duţă. Două dintre piese au fost finalizate la sfârşitul anului trecut, iar celelalte - în luna ianuarie 2009. Inca nu se cunosc data şi locul lansării materialului discografic.Săptămâna aceasta, vor începe filmările la videoclipul melodiei ce va da titlul albumului: o piesă de dragoste, creată de Laurenţiu Matei împreună cu Nico, într-un stil muzical diferit de cel abordat de artistă până acum: cel al cântăreţei Amy Winehouse, care îmbină elemente de jazz, soul şi rhythm and blues. Textul este scris de Moni-K. Regia videoclipului va fi semnată de Petre Năstase. Solista doreşte să apară in videoclip chiar fiica sa, ceea ce va reprezenta o premieră pentru Alexandra si Nico. Până la lansarea albumului, publicul o poate urmări pe Nico la Teatrul “ Toma Caragiu ” din Ploieşti, în spectacolele: “Clepsidra cu aripi”, “Mereu învinşi”, “Broadway via Ploieşti”, “Supergrei la Majestic”, “Călători în voia sorţii”.

Deşi piesele R&B şi pop au consacrat-o pe Nico, ea îndrăgeşte şi alte genuri muzicale şi ia în considerare posibilitatea de a-şi diversifica repertoriul cu melodii populare sau chiar jazz.





Ce viseaza romanul ? Sa joace in telenovele, ce altceva ?

Uitati zicala potrivit careia romanul s-a nascut poet! Se pare ca s-a nascut mai degraba... actor. Fiti atenti ce scrie www.vedeta.ro : La castingul pentru prima telenovela romaneasca de epoca s-au inscris peste 50.000 de persoane, in doar doua saptamani! Inscrierile s-au facut pe mediul online, cu o rapiditate fantastica, inregistrandu-se pe ultima suta de metri cate o inscriere pe minut. No comment...

Naomi canta o piesa a lui Viorel Gavrila. Va vine sa credeti?

Aseara, la teatrul din Ploiesti a fost prezentat showul “Supergrei la Majestic”. Voci superbe – Nico, Daniel Iordachioaie, Ana-Maria Mirica, Daniela Raduica etc - muzica excelenta, spectatori cam putini, mai mult elevii si studenti fiind interesati de muzica buna. George Francu, prezentator si responsabil cu partea amuzanta a spectacolului a aparut la un moment dat in camasa, sacou si .. pantaloni cu volanse, spre hazul publicului, si a facut glume referindu-se la travestitul Naomi. Foarte tare a fost remarca dirijorului si compozitorului Viorel Gavrila, care a spus “ Da, dar stii ca Naomi a filmat videoclip la o piesa de- a mea ?” lasandu-i pe George si intreg publicul cu gura cascata. Chiar daca pare incredibil, la un search pe google, iata ce articol am gasit: “ Naomi a incheiat filmarile videoclipului "Recunosc ca mi-a fost dor de tine", dupa doua zile si doua nopti de inregistrari. Noul videoclip este unul profesionist, spre deosebire de celelalte trei pe care le-a realizat pana in prezent, dupa cum declara cantareata. Naomi a colaborat cu Viorel Gavrila, compozitor, si Roxana Popescu, textier, si Iustinian Nistor, regizor, pentru noua piesa.”
Concluzia: orice e posibil in showbiz!

NICO revine cu un nou album


Nico revine pe piata muzicala cu un nou album si un nou videoclip. Toate detaliile le voi da maine. Fiti pe faza!

sâmbătă, 28 martie 2009

Memoriile unei gheise

Am citit anul trecut una dintre cele mai tulburatoare carti scrise vreodata. Ea a fost ecranizata, rezultatul fiind unul dintre cele mai emotionante si mai bine realizate filme ale tuturor timpurilor, dupa parerea mea. Numele cartii si al peliculei: Memoriile unei gheise. Muzica este geniala si apartine lui John Williams, celebrul compozitor de muzica de film de la Hollywood. Sper sa va placa.
Personajul principal se numeste SAYURI


Spectacol cu muzica franceza



Teatrul din Ploiesti pregateste un supershow, la sectia Revista, in aceasta stagiune, in cadrul caruia se va canta numai muzica franceza: de la vechi sansonete, la melodiile lui Edith Piaf si ale Patriciei Kaas. Fiti pe faza!

Daca vreti sa vedeti niste fotografii adevarate....

Daca sunteti pasionati de fotografie va recomand un blog interesant, al lui Alex Galmeanu : http://blog.alexgalmeanu.com. Gasiti fotografii ale sale, profesioniste, suprinzatoare, ce tradeaza o imaginatie bogata si un simt estetic deosebit, dar si fotografii - document cu Bucurestiul de odinioara, cu vedete precum James Dean, fotografii celebre de presa. Cea din stanga este una dintre cele semnate de artistul amintit.

Ce destin! Odinioara rasfatata a sortii, acum muritoare de foame



Născută la data de 19 decembrie 1943, în Roma, Isabella Biaggini a cunoscut faima în anii '60. Considerată una dintre cele mai de succes actriţe din cinematografia penisulară, a jucat în comedii savuroase precum „I due mafiosi”, „Amore al'italiana”, „Amici piu di prima” sau „Colpo in canna”. A fost una dintre primele animatoare din Cizmă, întrând cu multă uşurinţă în pielea unei blonde sexy şi superficiale. Nu a fost doar actriţă şi „showgirl”. În 1981, a devenit „iepuraş”, fiind protagonista unuia dintre cele mai bine vândute pictoriale Playboy din Italia.
În spatele oricărui artist, în special al celor de comedie, se ascunde însă o dramă. Iar Isabella nu face excepţie. A avut o viaţă sentimentală dificilă şi dureroasă, marcată de necazuri sfâşietoare, de trei mariaje terminate cu divorţ şi de multe alte relaţii eşuate, cu diferite personaje din showbiz şi chiar cu un minor toxicoman. În 1992, la cinci ani după „dispariţia” de pe marele ecran, declara în timpul unei emisiuni la care a fost invitată: „Sunt 15 ani de când nu am mai avut o legătură sentimentală. Sunt singură, vreau să întâlnesc un bărbat inteligent şi sensibil, care să mă iubească doar pentru ceea ce sunt, nu pentru ceea ce am fost”.
Era însă prea târziu. Soarta a fost nemiloasă şi, acum, la 65 de ani, Isabella nu numai că este singură, dar s-a afundat într-o sărăcie de nedescris. A fost găsită de paparazzii revistei Oggi, pe o bancă din Roma. Îmbrăcată cu blugi murdari, încălţată cu papuci de plastic şi învelită cu o pătură. Acolo locuieşte, aceea este casa ei de ceva vreme. „Am vrut să mă internez într-un azil, dar nu m-au acceptat. Mi-au spus că am pensia prea mică. Nu am decât o pătură şi un câine. Să spunem că mă antrenez pentru ceea ce va fi viaţa mea. O viaţă de babetă...”, spune fosta actriţă, cu ochii în lacrimi.
sursa antena 3

Putina muzica de calitate...LACUNA COIL- Our Truth

vineri, 27 martie 2009

Pe cand "Basic instinct 3" ??


Asteptam cu nerbdare, " Basic instinct 3", tot cu.... Sharon Stone! Sau credeti ca s-ar jena sa joace si la batranete? Oricum haioasa fotografia.

Un actor ploieştean, mai tare decât toate blondele lui Dan Negru!

George Francu, actor al Teatrului din Ploieşti a câştigat 7000 de ron în emisiunea „Te pui cu blondele” de la Antena 1, moderata de Dan Negru. Artistul s-a dovedit mai deştept decat cateva zeci de doamne şi domnişoare, ştiind să răspundă corect la întrebarea „ La ce temperatură fierbe apa pe Muntele Himalaia ? ” : 69 de grade. Poate nu credeti, dar unele au spus ca...aceasta nu fierbe deloc la asemenea inaltime! Din păcate el nu a avut curaj să parieze că absolut nicio blondă nu a ştiut răspunsul. La final, a aflat că ar fi putut câştiga marele premiu: 500 de milioane de lei vechi! Poate data viitoare...

miercuri, 25 martie 2009

Ziua Mondiala a Teatrului


Vineri este Ziua Mondiala a Teatrului si, conform tradiţiei, o importanta personalitate din domeniul artei dramatice da publicitatii un mesaj. În 2009, acesta îi aparţine lui Augusto Boal, dramaturg, profesor, scriitor, teoretician şi regizor brazilian. Si pentru ca traim vremuri grele, acesta nu putea sa nu faca referiri la teatru, in contextul situaţiei economice mondiale. Anul trecut, precizeaza el,„ Nouă, celor care trăiam în siguranţă cu banii noştri depuşi la vreo bancă respectabilă sau încredinţaţi vreunui agent de bursă, ni s-a spus că aceşti bani nu există, că totul era virtual, o invenţie fictivă a unor economişti care nu erau deloc fictivi, dar nici demni de încredere sau respectabili. Totul nu era altceva decât un spectacol jucat prost, cu o intrigă întunecată în care câţiva oameni au câştigat mult şi mulţi oameni au pierdut totul. Unii politicieni din ţările bogate s-a întâlnit în secret şi au găsit nişte soluţii magice. Iar noi, victimele deciziilor lor, am rămas spectatori în ultimul rând de la balcon. (...) Când privim dincolo de aparenţe, vedem opresori şi oprimaţi în toate societăţile, grupurile etnice, genurile, clasele şi castele sociale; vedem o lume nedreaptă şi crudă. Trebuie să creăm o altă lume pentru că ştim că acest lucru este posibil. (...) Teatrul nu este doar un eveniment, ci un mod de viaţă! Suntem cu toţii actori: a fi cetăţean înseamnă nu doar a trăi într-o societate, ci a o schimba.”

marți, 24 martie 2009

Dezamagire in randul fanilor lui Dolanescu

Oamenii care l-au iubit pe Ion Dolanescu, precum si artistii care canta muzica populara spun ca lipsa Mariei Ciobanu de la inmormantarea lui Ion Dolanescu este o mare bila neagra pentru celebra cantareata. Fanii au fost foarte dezamagiti si spun ca este un gest la care nu se asteptau. Nimic nu ar fi trebuit s-o impiedice sa-l conduca pe ultimul drum. Sa nu cumva sa asistam la lucruri surprinzatoare, ca lumea sa ii strige pe strada ca nu a procedat corect, ba chiar sa-i ceara socoteala pentru asta, spun unii mai pesimisti...

Unde e presa de odinioara ?

Citesc de mult articolele Florianei Jucan. Imi place cum scrie, are talent. Am citit recent un interviu acordat de ea Evenimentului Zilei si am retinut cateva idei cu care sunt de accord:

Cum vi se pare presa de astăzi, în comparaţie cu cea de-acum 10-15 ani? Ce vă place, ce vă displace?
Involuată. Acum 15 ani, dacă pierdeam o declaraţie la guvern, luam amendă jumătate din salariu, iar ca să public o anchetă munceam o lună, consultam zeci de dosare şi de oameni. Exista sentimentul responsabilităţii individuale la nivelul jurnalistului. Ne guverna încă principiul respectului faţă de ceea ce scriam şi aveam limite în a intra în spaţiul privat al cuiva.
Exista o oarecare moralitate. Astăzi, presa nu mai face investigaţii, pentru că dosarele îţi vin în plic de la adversari sau de la serviciile de informaţii. Reportajul acela bucolic, à la Geo Bogza, în care descopereai oameni şi locuri speciale, a devenit desuet şi nu se mai citeşte, iar profitul derivat din vânzări sau rating scuză orice. În mare parte, tabloidizându-se, presa a devenit mediocră şi se-ndreaptă vertiginos spre… submediocru. Am nostalgia presei de cândva!

luni, 23 martie 2009

Dorul meu....


Dorul meu e numai dor.
Nu-l pot spune tuturor.
L-as spune la oarecine
Ca sa-l poarte ca si mine.
De-ar fi dorul vanzator,
M-as face cumparator
Si as cumpara numai dor.
Insa dorul nu se vinde
El mai tare te cuprinde.

( din folclorul romanesc, autor anonim)

vineri, 20 martie 2009

Cool ! Tarja Turunen concerteaza in Romania pe 22 iunie


Soprana Tarja Turunen, fosta solistă a trupei Nightwish, revine la Bucureşti pentru a susţine un concert, pe 22 iunie, la Sala Palatului, evenimentul fiind inclus în turneul european "Summer Storm 2009".

Biletele pentru concert se vor pune în vânzare luni, la preţurile de 70, 90, 110, 130 şi 150 de lei. Acestea vor fi disponibile în reţeaua magazinelor Diverta, precum şi online, pe www.ticketpoint şi www.myticket.ro.

Nightwish-Sleepwalker

Teatrul Toma Caragiu implineste 60 de ani





"Poveste de cartier" e cel mai prost film romanesc din 2008 !

Pe site-ul cinemagia.ro, cinfilii au votat in ultimele săptămâni: Cea mai grava gafa din 2008, Cea mai stupida replica intr-un film din 2008, Cele mai slabe interpretari si, la final, cel mai prost film romanesc al anului trecut.

Filmul "Poveste de cartier", a adunat cele mai multe voturi negative, fiind astfel cel mai prost film românesc.
Cea mai stupida replica dintr-un film romanesc al anului 2008: "E zidar, dar ceva imi zice ca parca n-ar fi…" spusa de personajul Milena (Daniela Nane) in "Dincolo de America". Pe locul doi in clasamentul replicilor stupide : "Eu sunt tovarasul Stan. Am putere mare!" tot din “Dincolo de America”, spusa de Valentin Teodosiu. Pe locul trei : “ Vorbesti de un milion de dolari ca de o galeata cu dude" (din Supravietuitorul).

Florin Calinescu in "Poveste de cartier" a avut cea mai slaba interpretare din 2008 ! Jocul lui Romica Tociu si al lui Cornel Palade in "Poveste de cartier" a fost sanctionat şi el, iar a treia cea mai proasta interpretare a anului trecut a fost a lui Sergiu Nicolaescu in “ Supravietuitorul “.

Cea mai slaba actrita in 2008 a fost Cristina Rus, in "Supravietuitorul". Aici au mai fost nominalizate Ileana Lazariuc, "Supravietuitorul", Kitty Cepraga, "Dragoste pierduta" si Daniela Nane, "Dincolo de America" .

Cel mai slab film romanesc al anului trecut este "Poveste de cartier", o poveste de dragoste spusa si traita pe ritmuri de manele, urmata de "Supravietuitorul" si "Dincolo de America".

De ce a murit Natasha Richardson ?



De ce Natashei Richardson i-a fost fatală căzătura la schi ?
de Gloria Sauciuc in 20 Mar 2009
Natasha Richardson a murit din cauza unei lovituri la cap, ceea ce i-a cauzat o hemoragie intra-craniană. Actrița, de 45 de ani, a suferit o căzătură luni, in timpul unei lectii de schi. De ce oare o căzătură, care nu a provocat niciun semn vizibil al vreunei răniri, a devenit fatală?
Iată mai jos părerea unui specialist, Dr. Gail Rosseau, Chirurg Sef la Spitalul de Neurologie și Ortopedie din Chicago, despre modul în care un hematom epidural - o acumulare de sânge în creier - poate fi fatal, și ce e de făcut pentru a se evita așa ceva. Doctorul a răspuns întrebărilor reporterilor publicației People.

De ce e un mortal un hematom epidural?
În cazul unei raniri la picior, acesta se umfla cat casa. În cazul creierului, acesta e înconjurat din toate părțile de craniu și nu are loc unde să se umfle. Inima continuă să pompeze sânge. Creierul e lipsit de oxigen și în aceasta constă moartea cerebrală.

În câte cazuri este mortala?
Nu avem suficiente date. E una din cele mai periculoase accidentări, deoarece poate fi fatală în timp foarte scurt. Timpul e problema. Pentru chirurg, există soluții favorabile, deoarece se poate vindeca pe deplin atâta timp cât creierul nu este foarte afectat. Însă, în cazul Natashei Richardson, medicii nu au comentat asupra gravității leziunii.

Ce să faci atunci când te-ai lovit la cap?
Anumite semne precum durerea de cap, grețurile, amețeala și pierderile de cunoștință sunt semne că trebuie să mergi la spital.

Există ceva ce Natasha Richardson ar fi putut face pentru a evita rănirea?
Numărul unu, și cel mai important, să poarte o cască. Schiorii profesioniști le poartă în timp ce începătorii nu o prea fac. Ideea că nu ești pe o pantă abruptă și că nu ai nevoie de cască, nu ține. (După datele Asociației Americane de Chirurgie Neurologică, 1.5 milioane de oameni au suferit leziuni pe creier în 2007, dintre care 10.419 au avut loc la schi sau snowboard).

Putea să fie salvată Natasha?
Nu putem ști sigur. Probabil o cască ar fi salvat-o, dar nici măcar asta nu se poate spune cu siguranță.
sursa / Cinemagia.ro

sâmbătă, 14 martie 2009

Regele acordeonului canta luni, la Ploiesti

Nu ratati concertul de luni, de la teatrul din Ploiesti. Recital Emy Dragoi si orchestra sa. Ne vedem acolo! Enjoy!

joi, 12 martie 2009

Ada Simionică, de la teatrul Toma Caragiu, nominalizată la Premiile Uniter



Au fost anuntate nominalizările pentru Premiile Uniter 2009, de către Senatul Uniter. Printre artiştii care concurează pentru o distincţie acordată de Uniunea Teatrală din România se află şi Ada Simionică, pentru rolul Hilda, din spectacolul „And Bjork, of course”, pus în scenă la Teatrul „Toma Caragiu”, din Ploieşti. Ea este nominalizată la categoria „ Cea mai bună actriţă în rol secundar". Celelalte concurente, la această categorie, sunt: Valeria Seciu, pentru rolul Gloucester din spectacolul "Lear", de la Teatrul Bulandra Bucureşti şi Tünde Skovrán, pentru rolul Nataşa din spectacolul "Trei surori", de la Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca.
Premiile Uniter vor fi acordate în cadrul unei gale programate pe 13 aprilie, la Teatrul Naţional din Bucureşti. Cu acest prilej se vor mai acorda distincţii pentru : cel mai bun spectacol, cea mai bună piesă de teatru radiofonic, cel mai bun regizor, cea mai bună scenografie, cel mai bun actor în rol principal, cea mai bună actriţă în rol principal, cel mai bun actor în rol secundar, cel mai bun debut, un premiu de excelenţă, premii pentru întreaga activitate şi premii speciale. "Trei surori", de la teatrul Maghiar de Stat, Cluj-Napoca şi "Ivona, principesa Burgundiei", de la Teatrul „Támasi Áron” din Sfântu Gheorghe sunt piesele cu cele mai multe nominalizări la Premiile Uniter, iar Olga Tudorache va primi Premiul de excelenţă.

Mincinosul.....prea sexy


Claudiu Bleont in chiloti, mimand actul sexual. Nu este o gluma, ci o scena din piesa Mincinosul, care s-a jucat ieri la Ploiesti. O comedie pe tema binecunoscuta a Don Juanului innebunit dupa femei, mitoman, care se incurca chiar in propriile minciuni in dorinta de a cuceri rapid domnisoarele. O distributie de exceptie, un text interesant, scenografie buna. In opinia mea, prea multe scene sexy, prea multa mimare a raporturilor sexuale, in conditiile in care o aluzie fina poate fi mai mult decat sugestiva, daca face parte dintr/o scena jucata cu mult talent.
In pus, pe afis nu scria ca spectacolul e interzis copiilor sunt 14 sau 15 ani si nu cred ca nu era niciun copil in sala! In rest, multe poante haioase, altele - cam slabute. Bleont este extrem de talentat ( l-am vazut in multe piese ) si se vede ca ii place sa faca show, dar cred ca a exagerat la unele scene sexy... Am vazut multe spectacole in ultima vreme si constat ca se pune tot mai mult accent pe aluziile sexuale. O fi o noua modalitate de a atrage tinerii catre teatru?
Culmea e ca, la final, mai in gluma, mai in serioas, Bleont a tinut sa roage publicul sa nu posteze..." anonime " pe net, daca i s-au parut unele scene indecente!

Glume pe seama nominalizarilor UNITER

Intr-o scena in care a adaugat si putina improvizatie, Bleont a vorbit la un moment dat in maghiara, si, adresandu-se publicului a spus: " Stiti ca UNITER-UL a nominalizat anul acesta mai mult actori maghiari? ", iar un alt actor a raspuns ulterior -in loc de Da, "Ighen" , aluzie la aceleasi nominalizari. Recunosc ca nu am vazut vreun spectacol al ungurilor, dar daca sunt foarte buni de ce sa nu castige premii?

sâmbătă, 7 martie 2009

"Bazar" pe blog

Daca urmariti emisiunea de la TVR 2,Bazar, despre calatorii, aflati ca realizatorul Razvan Marc si-a facut blog. Pe razvanmarc.ro gasiti un jurnal de calatorie, fotografii, impresii, topul locurilor preferate - in top sunt Istanbul si Marakesh - si altele. Mie imi place emisiunea si-l invidiez putin : sa realizezi documentare prin toata lumea cred ca e cea mai frumoasa ocupatie ...

Daca va place rock-ul : the one and only QUEENSRYCHE

Cea mai buna trupa de rock progresiv din toate timpurile!



vineri, 6 martie 2009

Un ziarist Newsweek, originar din India, distruge "Slumdog Millionaire"

Un ziarist al saptamanalului Newsweek, Sudip Mazumdar, provenit din ghetourile Indiei, povesteste cum este viata, de fapt, in acele parti ale tarii sale, accentuand "adevarul" cosmetizat la extrem prezentat in "Slumdog Millionaire", castigatorul premiului pentru Cel Mai Bun Film la editia 2009 a Oscarurilor.
"Nu lasati filmul sa va pacaleasca: nu exista sfarsituri fericite pentru majoritatea copiilor strazii din India. Am fost si eu unul," scrie ziaristul in prima editie din martie a Newsweek, nascut in anii 1960."Toata lumea a laudat filmul ca fiind o descriere realista a vietii din ghetourile din India. Dar nu este adevarat. Viata de acolo este o cusca, iti fura mandria, omoara ambitia, iti limiteaza imaginatia si te lasa invalid din punct de vedere psihologic ori de cate ori incerci sa iesi din propriul cartier," adauga el.

Sora sa, nascuta printre sobolani
Ziaristul povesteste cum mama sa a dat nastere primei lui surori, cu trei ani mai mica, fara ajutorul unui doctor, intr-o coliba plina de sobolani, in timp ce el si fratele sau au fugit sa aduca o moasa. Aceasta din urma, o batrana dependenta de opium, n-a facut altceva decat sa taie cordonul ombilical cu o lama nesterilizata, mama sa petrecandu-si restul noptii incercand sa fereasca bebelusul de picaturile de ploaie ce treceau prin tavan.
Adolescenta sa a fost marcata de bataile pana la sange luate la scoala, pentru ca fura fructe din gradinile vecine si de gasca de cartier in care se "inrolase", de altfel singurul lucru ce ii oferea o oarecare stabilitate. In urma unei altercatii cu o banda rivala a devenit urmarit de politie si a fugit intr-un oras vecin, devenind prieten cu un raufacator local, care, totusi, avea grija sa-l hraneasca si sa-l pazeasca. "Timp de cinci ani m-am mutat dintr-un ghetou in altul, mereu cu un pas inaintea politiei. Pentru a face un ban, lucram ca distribuitor de ziare si spalator de masini", scrie Mazumdar. Ziaristul a invatat singur limba engleza, cu ajutorul unor carti pentru copii pe care le imprumutase si a unui dictionar furat, dar si a radioului BBC. Aceasta a fost salvarea sa. Dupa ce facut practica la un ziar local, in limba engleza, a reusit sa obtina un post platit, iar acum 25 de ani a devenit reporter la Newsweek.

Nimic nu s-a schimbat din anii '60
"Pe drum spre cinema, ca sa vad "Slumdog Millionaire", am rugat taximetristul sa treaca prin vechiul meu cartier, in Tangra. Locul nu s-a schimbat mai deloc. Barbatii stau pe scaune afara, mestecand tutun si scuipandu-l in mizeri, in timp ce copiii goi isi fac nevoile in strada. Totul miroase a gunoi si dejectii umane. Singura diferenta pe care am observat-o, fata de anii 1960, sunt cele cateva televizoare color in cateva colibe", scrie ziaristul. Acum, Mazumdar locuieste intr-un apartament inchiriat in New Delhi, incercand sa tina legatura cu prietenii din trecut. "Am intalnit oameni care au iesit din situatii si mai dificile decat a mea. Dar majoritatea locuitorilor acelor locuri nu scapa niciodata. Si nici copiii lor. Nimeni nu vrea insa sa vada un film despre asa ceva," scrie el."Slumdog" a fost un hit pentru ca e plin de speranta si energie pozitiva. Dar trebuie sa ne amintim adevarul urat: ghetourile exista, in mare parte pentru ca lumea permite sa existe asa ceva. Oamenii care locuiesc in acele locuri nu sunt singuri care trebuie sa-si deschida mintea," incheie ziaristul.


Sursa: Ziare.com

joi, 5 martie 2009

Prea multa violenta....

Sharon Osbourne a paruit in direct o vedeta la o emisiune, in aplauzele frenetice ale multimii extaziate, Nikita se cearta cu o diva porno in direct, iar audienta postului respectiv atinge cote record, moartea unui sportiv este exploatata zile in sir, la televizor, pentru audienta.
Ne-am obisnuit de mult cu fraze ca " multimea scoasa din minti ", "soc si groaza intr-un satuc, unde un barbat si-a casapit nevasta", "cosmarul parca nu se mai termina" etc. Publicul vrea tot mai multa violenta si asta i se ofera. Unde vom ajunge oare ? La sinucideri si crime in direct?

Richard Jeni a spus bine ( mai in gluma, mai in serios ): ar trebui ca in locul titlului " buletin de stiri" sa se anunte ceva de genul " si acum iata ce nenorociri s-au intamplat"....

luni, 2 martie 2009

Noua premiera la Teatrul Toma Caragiu: Furtuna


Sambata a avut loc avanpremiera piesei Furtuna de W. Shakespeare, regia artistica, traducerea si ilustratia muzicala: Cristi Juncu (regizor angajat al Teatrului), scenografia Cosmin Ardeleanu, Muzica originala: Ada Milea. Distributia: Alonso - Mihai Coada, Sebastian - Dragos Campan, Prospero - Ioan Coman, Antonio - Ilie Galea, Ferdinand - Ionut Visan, Gonzalo - Niculae Urs, Caliban - Andrei Vasluianu, Trinculo - Bogdan Farcas, Stephano - Tudor Smoleanu, Miranda - Florentina Nastase, Ariel - Ada Simionica, Iris - Mihaela Popa, Ceres - Roxana Ivanciu, Iunona - Oxana Moravec.
Spectacol este reprezentat in formula studio.
PREMIERA OFICIALA, PE 13 MARTIE!

Rihard Jeni, un comic genial


Am descoperit recent, show-urile unui actor de stand up comedy american extrem de talentat - Richard Jeni. Nu auzisem de el pana acum. Un actor multi-premiat si extrem de iubit de milioane de oameni. In 2007, la 49 de ani, in apogeul carierei, in culmea gloriei, a...innebunit si s-a impuscat in cap. Ce inseamna viata asta....

Iata o biografie a artistului gasita pe internet:

Richard John Colangelo nascut pe 14 aprilie 1957 , cunoscut pe numele de scena Richard Jeni, a fost un scriitor, compozitor, scenarist, actor si comedian stand-up american. Provenit dintr-o familie italo-americana, acesta s-a nascut in Bensonhurst/ Brooklyn, a urmat cu rezultate excelente "Hunter College " si a absolvit Facultatea de Stiinte Politice Comparative.Recunoasterea sa artistica vine odata cu serialul "Showtime" si apare frecvent ca invitat special la diverse show-uri de televiziune, dintre care cel mai important este " The Tonight Show " iar in 1992 se situeaza printre primii in top /HBO cu " Richard Jeni: Platypus Man".
Apare alaturi de Jim Carrey in filmul " Masca", unde compune si tema muzicala a filmului ("I'm A Platypus Man") pentru Tv. interpreteaza roluri in filme ca " The Aristocrats ", " Burn" , face campanie comerciala pentru " Certs" si " Arby's" si este medaliat cu aur /1993 (Funniest Male Stand-Up Comic) de American Comedy Award pentru contributia sa ca scriitor /performer si cel ce intr-un stil aparte lua interviuri, in campania de avertisment din cadrul " American Dairy Association".
Jeni continua aparitiile sale in " The Tonight Show " concureaza cu Johnny Carson si Jay Leno a acestui stil de comedie iar in 2004, Jeni este pe lista celor " The 100 Greatest Stand-ups of All Time ", (cei mai buni din 100 comedieni ai acestui gen de comedie Stand-up, ...un fel de comedie " in picioare "...interviuri, dezbateri etc.) avand ca invitati nume celebre ca :Tim Allen, , Richard Lewis, Elaine Boosler si prietenul sau Paul Rodriquez...
Pe 10 martie 2007 este gasit agonizand in urma unei impuscaturi, in apartamentul din West Hollywood, California al prieteniei sale, Amy Murphy, cu trei ani mai mica decat acesta, reporter de Tv. si creatoarea/initiatoarea WSVN-Fox 7, transportat la " Cedar - Sinai Medical Center" din Los Angeles unde acesta moare. Avea doar 49 de ani ... politia cerceteaza si verdictul, contestat si in prezent de familie este SUICID, el fiind diagnosticat suferind de o depresie psihica severa cuplata cu o psyhotic paranoia ( ...un anume " grad de nebunie").

Cautati fragmente din spectacolele sale pe youtube,o sa radeti in hohote!